Amar de vine dintr-o zare
Și scoate-n drum dureri ce cresc,
Le lasă tu acum să zboare
În brațele cui le doresc.

Nimic nu ține-o veșnicie
Se naște, crește apoi dispare,
Când totul e o loterie
Durerea-i pusă pe picioare.

Și vine, stă si se crucește
Ne-nțelegând de ce-i chemată,
Când bucuria o gonește,
Tristețile dispar de-ndată.

La colț de stradă, intr-o doară
Umbrește Luna dintr-un stâlp
De lunga dâră pe zăpadă
Se-mpiedică câte-un tălâmb.

Și dă cu nasul de asfalt
Când ar trebui să cadă-n sus, 
Trântit a fost de-al său balast,
Că doar nu dracu l-o fi pus.

Și geme sec în căzătură
Apoi se-nalță el greoi
Și-și strigă surda sperietură
Rupând-o grabnic înapoi.


Și se răstește el la Lună
Că puse umbra-n calea lui
Iar diva-i răspunse senină:
De ce vorbesc eu nimănui?

Te uită-n drumul tău mai bine
Și caută de vrei sa intelegi,
Nu umbra râse ea de tine
Ci pasul tău ce tu-l alegi.

De ești sătul de mersul îndărătnic
Pe axul drumului incert,
Te lasă liber, nu-ți mai fi potrivnic,
Căci rostul tău, tu-l întelegi.