Cad pradă adormirii in prezent
Pe drumurile  stinse în uitare,
Cuprins de remușcări într-un moment
Ce mintea mi le puse iar în cale.

Într-un trecut ce iarăși l-am visat
Făr’ de reperele aducerii aminte,
Făcliile se sting doar c-un oftat
Și bezna iar mă fură din cuvinte.

În roșul cerului ce strălucește
În asfințitul Soarelui rătăcitor,
Timida Lună se ivește
Pașind pe bolta focului tânguitor.

Un Soare blând, lumina pâlpâindă,
O Lună caldă galbenă de dor
Scriu ei povestea zilei ca osanda
Eternei căutari in doi.

Se plimbă aștri sus pe boltă
Și se formează în închipuri terestre
Un început de vis în eră certă
Ce a scăpat de timpul din ferestre.

Misterul se deschide brusc în față
Si zugravește tot ce n-am știut,
Răstoarnă lumea  răsucind-o roată
Și mă ascunde iarăși în cuvânt.