Va imaginati oare sa va plasati pe sine si sinele dincolo de timp? Va puteti imagina, folosindu-va de suflet si minte deopotriva, unde este acel dincolo de timp? Sint curios cum il percepe fiecare.

Eu il vad ca fiind armonia suprema, starea de gratie perpetua matricea initiala, acel „acasa” dupa care tinjim uitindu-ne mereu in sus.  Mama pamint, tata cer, mutumesc pentru frumusetea si iubirea care ma inconjoara…

Acolo nu prea mai conteaza nimic (?) din ce-i aici ci doar ceea ce am devenit, am facut bine sau rau si am intiparit in noi, in sufletul nostru, probabil.

Ce intiparim in noi? Stim cu adevarat ce conduce fiinta umana? Daca conform principiului intii al termodinamicii energia se conserva, ea nu poate fi creata si nici distrusa inseamna ca nimeni nu moare si ca ale noastre corpuri reprezinta vehicule conventionale caracteristice acestui spatiu, unice in functie de anumite caracteristici, variatii in ADN, care ajuta sinele, eul, sufletul sa se materializeze pentru a se imbogati cu noi expriente. Aici, pe Pamint, ceea ce numim viata este limitata. Oare? Ne aruncam nebuneste cu capul intr-o sumedenie de lucruri pentur ca vrem sa uitam de moarte. Ne sperie pentru ca o percepem ca pe o despartire. Nu a fost mereu asa. Este un lucru de baza pe care trebuie sa-l acceptam si sa nu devenim atit de emotionali in fata normalitatii. Emotiile sint virusi. Sa nu le confundam cu sentimentele care sint trainice, adevarate, care ne innobileaza existenta. Si asta cind stim ca singura certitudine din viata o reprezinta moatrea. Dar moartea e doar un prag. Teoretic, in matricea noastra de care sintem constienti, am venit pe lume dinspre „moarte” (acolo unde sint sufletele) atunci cind corpul nostru a inceput sa se formeze. Pai de unde am venit tot acolo ne si intoarcem. Lumea ramine la semnificatia pragului si nu merge dincolo de el. Viata e si dincolo de acest prag. Si inaintea lui si dupa. Adica e bine sa ne constinetizam moartea pentru ca vom intelege mai bine ce avem de facut aici. Dar in egala masura trebuie sa constientizam si eternitatea vietii pentru a ne putea elibera de frica mortii! Asa ne vom cunoaste eul, sinele, eliberindu-ne de povara fricilor inutile care ne insotesc existenta de la nastere pina la moarte si care astfel ne blocheaza dezvoltarea perosnala in armonie cu misiunea noastra. Astfel vom fi capabili sa ne simtim sufeltul evoluind in cu totul alte coordonate si vom duce cu noi, in matrice originala, acele experiente si fapte care vor da maretie umanitatii!

Unde pe traseu am pierdut noi oare legatura cu ceea ce stiam si ce sintem si am devenit pierduti in fricile noastre? Incercati sa traiti dincolo de timp! Se poate, cu siguranta.

Voi reveni.

 

Numai bine tuturor!